emb_rumania
Sinteză Generală PDF Imprimare Email

Perioada indigenă

periodo-indigenaNumeroase teorii explică modul de populare a teritoriulul sud-american, deci și al Venezuelei, între acestea remarcându-se "autohtonismul", susținut de Florentino Ameghino, „monogenismul asiatic" al lui Alex Hrdlicka, „oceanismul" lui Paul Rivet și „H" al lui C. Osgood, cel din urmă explicând că popularea Venezuelei s-a produs pe două axe migratorii, orientală și occidentală, prin care au ajuns influențe culturale din insulele Antile, bazinul amazonic și al mezo-Americii, dând naștere principalelor națiuni indigene: Arawacoa și Caraibiană.

Organizarea politico-socială și activitățile economice ale diferitor grupuri au devenit din ce în ce mai complexe pe măsură ce s-au stabilit în aceste teritorii, prezentând moduri diferite de adaptare la natura locului. Relațiile de producție predominante au fost esențialmente comunitare, egalitare și ecologice, dat fiind faptul că populația trăia în armonie cu natura, produceau cele necesare subzistenței și participau în colectiv la luarea deciziilor.

O caracteristică definitorie pentru această perioadă este eterogenitatea, deoarece exista respectul pentru diversitatea culturală a grupurilor indigene, de la cei ce se ocupau cu culegerea de fructe – vânătoarea – pescuitul, până la agricultori, care trăiau în comunități semisedentare sau sedentare.

Invazia europeană și începuturile rezistenței indigene

colonizacionÎn secolul al XV-lea, când în Europa apar primele semne ale acumulării de capital, monarhiile europene se văd constrânse să caute noi rute maritime și surse de îmbogățire, care să le permită obținerea de metale prețioase și materii prime necesare economiilor mercantiliste.

Regii Catolici erau printre cei mai interesați să dețină căi noi de navigație, motiv pentru care l-au sprijinit pe Cristofor Columb și i-au finanțat expediția în căutarea unui nou drum de legătură cu Asia. Pe 12 octombrie 1492, Columb debarcă pe coastele insulei Guanahani, pe care o va numi San Salvador - actuala insulă Watling – în arhipelagul Bahamas, ceea ce a însemnat o poartă deschisă spre o imensă sursă de bogății și putere pentru coroana spaniolă și începutul unui lung proces de rezistență din partea locuitorilor din această parte a lumii împotriva genocidului, a exterminării culturale, a dominației, sclaviei și jefuirii resurselor naturale.

În cea de a treia călătorie a sa (august 1498), Columb ajunge la coastele golfului Paria, și debarcă în Macuro, la est de actuala Venezuela. Acesta a fost primul contact al europenilor cu pământul continentului și începutul explorării și cuceririi de teritorii care ulterior vor alcătui țara noastră. Explorările inițiale, întreprinse de însuși Cristofor Columb în partea de răsărit a teritoriului, și expedițiile ulterioare ale lui Alonso de Ojeda (1499), Pedro Alonso Niño și Cristóbal Guerra (1499-1500), marchează începerea invaziei europene asupra continentului nostru.

Prima așezare europeană despre care există mărturii este Nueva Cádiz (1513), pe insula Cubagua, formată în vederea exploatării bogatelor bancuri de perle din zonă. Acolo s-au făcut simțite primele intenții ale regatului spaniol, dat fiind faptul că procesul de exploatare perliferă se realiza cu mână de lucru de tip sclavagist din rândurile populației băștinașe din teritoriile invadate.

Mai târziu se vor înregistra noi așezări, de exemplu Cumaná, în 1521- primul oraș de pe continent – și Santa Ana de Coro, în 1527, prin înființarea căreia se urmărea consolidarea zonei occidentale a teritoriului. De la aceasta din urmă este inițiată o expansiune progresivă spre interior, luând ființă Coro, în centru, punct de pornire pentru explorarea, cucerirea și popularea Provinciei Venezuela.

Provincia și Căpitănia Generală a Venezuelei

colonizacion-de-los-indigenasInvazia a dezlănțuit mecanisme de violență brutală asupra populației indigene, decimată treptat, în condițiile unei lupte inegale de exterminare fizică și culturală, supraviețuitorilor impunându-li-se sistemul spaniol de organizare politică, socială și economică.

Rezistența indigenă s-a manifestat sub forma unor înfruntări cu cotropitorii, pentru prezervarea teritoriilor și formelor lor de viață, însă supremația acelora în materie de dotări pentru luptă, penetrarea ideologică prin intermediul religiei, precum și bolile aduse de armata invadatoare, au fost factori determinanți la consolidarea dominației spaniole asupra teritoriilor de dincolo de ocean.

Așezarea colonizatorilor în noile teritorii s-a realizat în cadrul unor așa-numite repartimientos și encomiendas. Cel dintâi consta în repartizarea de pământuri conchistadorilor, ceea ce a pus bazele proprietății private în America de Sud; a doua metodă se referă la atribuirea de băștinași spaniolilor, în vederea inserării primilor, pe lângă muncă și religie, în modalitățile de viață și obiceiurile europene.

Regii Catolici au conceput un sistem politico-administrativ pentru colonii: vice-regate, provincii, căpitănii generale, întărite de anumite instituții și o jurisprudență specială, ca de exemplu: Legile Indiilor, Proprietatea Regală, Intendența Regală, Consulatul Regal și Audiența Regală.

Venezuela a depins de Audiența Regală din Santo Domingo până în 1776, când a luat ființă un asemenea tribunal în Caracas. Economia provinciei Venezuela s-a fondat pe bazele extragerii de materii prime pentru metropola spaniolă, agricultura și mineritul dezvoltându-se prin munca sclavilor indigeni și africani, vânați de pe teritoriile lor și aduși cu forța să înțeseze cu averi navele imperiale.

În 1777 comerțul constituia stâlpul acumulării de bogăție în favoarea potentaților din recent constituita Căpitănie Generală a Venezuelei. Activitatea se desfășura prin intermediul canalelor legale instaurate de coroana spaniolă, dar și pe căi ilegale, precum contrabanda cu negustorii englezi și olandezi instalați în Antilele Mici și în teritoriile actualelor Guyana și Surinam.

Mișcări premergătoare independeței Venezuelei

Încă de la începuturile invaziei europene băștinașii au opus o rezistență care a ajuns, în secolele XVI și XVII, să fie redusă la zero. După instaurarea colonizării spaniole, exploatarea impusă de Coroană a dat naștere unor mișcări de nesupunere, revolte, rebeliuni și insurecții, din partea diferitor grupuri etnice și clase sociale.

Aceste mișcări au avut cauze economice, politice și sociale, ca de exemplu perceperea de impozite mari, limitarea accesului la funcții înalte în administrația colonială, și profundele inegalități sociale provocate de sclavie și latifundii. Consecința au fost dramaticele revolte ale grupărilor de afro-descendenți, indigeni și metiși, dintre care s-au remarcat: rebeliunea Negrului Miguel, la minele din San Felipe de Buría (1553), rebeliunea Negrului Andresote (1733), rebeliunea lui San Felipe El Fuerte (1741), rebeliunea din Tocuyo (1744), insurecția lui Juan Francisco de León (1749), revolta Comunarzilor din Anzi (1781), rebeliunea lui José Leonardo Chirinos și José Caridad González (1795), conspirația lui Gual, España și Picornell (1797), revolta din Maracaibo (1799) și incursiunea eliberatoare a lui Francisco de Miranda (1806).

Independența
 
Data de 19 aprilie 1810 a marcat începutul revoluției venezuelene, prin destituirea Căpitanului General Vicente Emparan, în urma unui referendum popular în orașul Caracas. Este înființată o Adunare Guvernamentală (Junta de Gobierno) care convoacă, în luna iunie a aceluiași an, restul provinciilor venezuelene, la alegeri de deputați, în scopul creării unei Junte Generale a Deputaților Provinciei Venezuela, care să decidă cursul politic de urmat. În martie 1811, este instalat Congresul Suprem al Venezuelei, alcătuit din deputații aleși. Pe 5 iulie 1811, Congresul Suprem al Venezuelei declară independența absolută a Venezuelei și convoacă Congresul Constituant, în vederea elaborării Constituției noii Republici. Perioada care începe se împarte în: Prima Republică (1810-1812), A Doua Republică (1813-1814), A Treia Republică (1817-1819), Marea Colombie (1819-1830).
 

Foto-Galerie

Privind 2 EL EMBAJADOR CON LOS ESTUDIANTES OFRENDA FLORAL El rector da la bienvenida al Centro de Conferencias PRESENTACION DEL EMBAJADOR Privind1 EXPOSICION FOTOGRAFICA Muestra de libros Inauguracion de exposición de libros El Embajador acompañado de la Vicerrectora